Servicii suport pentru învățământul primar și preșcolar

design instrucţional:
identificarea şi analizarea nevoilor beneficiarilor (SWOT, PEST);
conceperea unor conţinuturi şi instrumente, inclusiv pentru e-learning;
scrierea scenariilor didactice și ale celor de teatru educațional;
testarea unor conţinuturi bazate pe tehnici de scriere creativă și caligrafie;
proiectarea intervențiilor în domeniul educației timpurii și a școlarității mici;
realizarea programelor de educaţie extrașcolară și extracurriculară;
proiectarea curriculumului la decizia şcolii și din sfera noilor educaţii.
cercetare-dezvoltare:
cercetare interdisciplinară (proiectarea, derularea și valorificarea proiectelor de cercetare proprii educației timpurii și școlarității mici).
consultanță:
comisiile pentru curriculum (CC) și pentru evaluarea și asigurarea calității (CEAC);
resurse educaționale deschise; proiecte educaționale interne și externe.
cursuri:
pentru copii: teatru, scriere creativă, caligrafie, tehnici de învățare;
pentru adulți: dezvoltare personală prin teatru și prin scriere creativă;
sedințe consultative în vederea pregătirii examenelor naționale în vederea obținerii titularizării și a gradelor didactice (definitivat, II și I).
De pildă, în detaliu, despre cursuri.
Pentru copii
Pentru copii, pe grupe de vârstă, propun trei cursuri, strâns „legate” de o maaare locomotivă. Eu am numit-o „Scriere Creativă”. Locomotiva este conturată în conformitate cu programele disciplinelor „Comunicare în limba română” și „Limba și literatura română”. Denumirile cursurilor propuse micilor călători visători sunt:
„Lecturici, Creionel și al lor caiețel” (clasa a II-a),
„Lectura, cale de acces spre progres (clasele a III-a și a IV-a)” și
„Tu, voinicel, și al tău caiețel – Drumuri spre Țara Cuvântului” (clasa a IV-a).
Sursa de inspirație este propria imaginație grație căreia Timpul curge în sensul expresiei-etalon „liber la creație”. Cu aceasta și cu oricare dintre aceste cursuri se poate îmbogăți arsenalul copiilor – arsenalul de resurse necesare și utile pentru a-i ușura micului școlar munca depusă în clasă și acasă. Uite! „Arsenalul de resurse necesare și utile” rimează cu „rotile”. Așadar, începem cu vorba copiilor: Pe verificate!
Despre modul de lucru sunt multe de spus, având în vedere diversitatea elevilor ca firi și stiluri de (ne)învățare. Cu toate acestea, mă rezum la următoarele cuvinte descriptive și cuprinzătoare: libertate de exprimare (orală și în scris), comunicare expresivă, gândire critică, conținut original, (re)descoperire de sine, autodepășire, cercetare cu gust de aventură dusă dincolo de geamandură.
Pentru cadre didactice
Pentru colegi de breaslă sau cititori interesați de valoarea conceptului de „curriculum” propun un curs intitulat „Despre curriculum în trei pași numiți 3P – practic, progresiv, profund”. Curriculumul, în esența lui, și cel național pot sta la baza unor povești cu iz metaforic. Exemplele pe care urmează să vi le prezint sunt simple exerciții de imaginație. Cei care le iau în seamă pot scrie alte povești sau scenarii didactice ori proiecte. Înainte însă, vreau să enumăr câteva dintre cele mai dragi teme:
Metafora curriculumului;
Standardele necesare în context;
Curriculumul în lege sau legea în curriculum?;
Diada curriculum-didactică;
Triada curriculum-competență-obiectiv;
Sugestiile metodologice și proiectarea curriculară;
Confluența dintre curriculum, cerințele pieței, didactica modernă și era digitală;
Curriculumul și profilul absolventului.
Despre acestea și despre multe altele vorbim pe îndelete în vreme ce parcurgem cele două mari secțiuni, una de fundamentare teoretică și una practic-aplicativă. În cadrul lor, punctăm noțiuni introductive și legislative, dar mai ales idei care privesc specificitatea elementelor curriculare și legătura dintre curriculum și formarea profesională. În final, ne vom convinge de utilitatea lor într-un atelier de lucru.
Pentru … doritori, cadre didactice/părinți
Pentru aceștia am pregătit un curs denumit „Scrierea creativă, sclipirea căutătorului în stele călăuzitoare”. Probabil că vă așteptați să intrăm direct în subiect. Însă nu este posibil acest lucru fără să revizuim niște noțiuni de bază ori să ne însușim altele complementare.
Obținem reușita mai lesne dacă avem în mânecă doi ași: motivația interioară și simțul limbii, căruia îi mai spunem și „inteligență verbal-lingvistică”. Ambele sunt adevărate atuuri. Chiar dacă nu le avem la cotele cerute, nu e totul pierdut. Amândouă se pot îmbunătăți în permanență, dar cu condiția să existe muuuultă dorință și perseverență. Dacă sunteți de aceeași părere, atunci să spunem: START JOC!
Acestea sunt câteva dintre activitățile propuse:
Prietenia dintre carte, hârtie și creion;
Creionul, creator de imagini emoționante;
Scrisul și desenul, o legătură avantajoasă;
Scrierea creativă ‒ reguli și secrete;
Eseul (Structură, exemplificări și exerciții).
Iar acestea sunt câteva dintre întrebările răscolitoare care își caută locurile în cercul de cuvinte:
Dacă ar fi să desenezi în aer ceva, ce ai desena? Ceva care să se transforme în pasăre, cu tril de aur și zbor înalt? Sau ce altceva?
Dacă ai fi o bucată de hârtie, ce n-ai vrea să ți se scrie pe față?
Dar dacă ai fi un fluturaș, ce ai vrea să ți se scrie pe aripi?
Dacă ar fi să fii un drum, până unde ai merge? Și de ce te-ai opri? Sau nu.
Dar un avion de-ai fi?
Dacă ai fi un nor, unde te-ai opri? Sau nu.
Dacă ai fi o sursă, resursa cui ai vrea să fii?
Floare de-ai fi, în calea cui ai răsări?
Ce floare ai vrea să fii și în părul cui te-ai piti?
Munte de-ai fi, cerul cui l-ai sprijini?
Dacă ai fi o scară, până unde te-ai sui?
Dar o stea de-ai fi, la geamul cui ai răsări?
Cum arată o săptămână alături de cocuța Trudi și frăguța ei?
Programul pentru copii
Caligrafie … cu scufie
Scriere (re)creativă … cu creion și papion
Teatrul, o zece întreagă (roșie ca o fragă)
Comunicare în limba română. Literatura pentru copii
De ce nu și un pic de MA_TE cu mai multă tenacitate? Dar și un cu un pic de joc și mișcare sub soare?
Programul pentru adulți
Scriere creativă [Atelier de scriere … cu creion și papion în scop (re)creativ]
Teoria curriculumului (Despre curriculum, punctual și practic-aplicativ)
Dezvoltare personală (Oglinda cu două fețe)
Teatru (Jocuri și improvizații)
Cuvântul de încheiere? SALVE! Romanii îl spuneau îndeosebi la despărțire ca formulă de salut; îl spuneau din dorința de a transmite gânduri dătătoare de sănătate și de protecție în fața răului. Mie însă îmi place să îl folosesc la întâlnirea unei persoane dragi, ocazie cu care aceasta înțelege că o întâmpin cu salve de bucurie. Salvele de tun – de tun de zăpadă, clar! – rămân pentru atunci când ne îmbarcăm pe o stea cu coadă în drum spre o memorabilă escapadă, una cu miros de scorțișoară și măr copt, cules toamna din livadă.
