Necuvântătoarele

Necuvântătoarele

Se întâmplă adesea să vedem animale abandonate sau suferinde. Se întâmplă adesea să aruncăm doar o scurtă privire înspre ele și să ne continuăm drumul gândind la de toate, numai la nevoile lor, nu. Totuși, unii dintre noi, seara târziu, se întorc la întâlnirea fugară dintre privirile gingașe, dar stinse ale celor fără grai omenesc, și ale noastre, mai mult sau mai puțin candide ori umbrite. Celor care îndrăgesc necuvântătoarele mă adresez făcând un apel. Mai cu seamă înaintea lor vin cu o umilă rugăminte: să susțină un demers inițiat necondiționat în scopul ocrotirii viețuitoarelor cu codițele-n vânt. Cum? Ferindu-le de nenorociri prin vaccinări, deparazitări, hrană adecvată, adăpost curat și multă căldură sufletească. Iar prin sterilizări, prevenind venirea pe lume a unor pui sortiți pieirii din pricina atâtor condiții vitrege. (Frig, foamete, răutate sunt trei cuvinte care le sperie.)

Pic cu pic se face marea…, marea aceea din care li se poate asigura necuvântătoarelor un trai mai bun, în preajma oamenilor inimoși. Apropo, cu ce comparați căldura și inocența din ochii unor animal hrănit, adăpostit, vindecat ori salvat? Eu o compar cu iubirea în stare pură. Restul e libertate de decizie: a (nu) face ceva pentru binele sufletelor cu blăniță.

Le mulțumesc frumos celor care au avut răbdare să îmi citească rândurile și gândurile de dincolo de ele. Le mulțumesc și dacă nu aleg să mi se alăture. În semn de recunoștință, le pot oferi câte o poveste personalizată.

În încheiere, cu permisiunea dumneavoastră, voi lăsa una drept exemplu, în secțiunea intitulată chiar Dustin. Despre lumea poveștilor poți afla răsfoind blogul.